Motivation SRL a furnizat adaptări auto pentru 1.000 de persoane cu dizabilități

Printre primele inițiative pornite de Motivation SRL a fost cea din 2009, când am fost autorizați de Registrul Auto Român (RAR) să facem adaptări auto pentru persoanele cu dizabilități.

Aceasta le permite persoanelor cu dizabilități să conducă un autovehicul, ducând la o creștere semnificativă a autonomiei și calității vieții.

Pe lângă adaptările care permit șofatul unei mașini de către o persoană cu dizabilități locomotorii, Motivation SRL furnizează diferite tipuri de echipamente care facilitateză accesul în habitaclul unui autoturism – rampe pentru acces în autovehicul, lifturi și plăci pentru transfer.

Ce tipuri de adaptări auto pentru persoane cu dizabilități oferim

Adaptări pentru șofatul unei mașini de către pesoane cu dizabilități locomotorii

Motivation SRL oferă 2 tipuri de astfel de adaptari auto: Motivation Titan@ si Handytech.

  1. Motivation Titan@ – Adaptarea auto cea mai folosită constă dintr-o manetă de frână și accelerație montată în dreapta locului șoferului. Aceasta este prinsă de un suport care este montat pe șina scaunului șoferului. Din manetă pleacă două tije. Una acționează pedala de accelerație, iar cealaltă pedala de frână.
  2. Handytech – Adaptarea Speed&Brake-E de la Handytech combină accelerația electronică și frânarea manuală într-un singur dispozitiv. Funcția de frânare este activată cu o mișcare naturală de apăsare a manetei. Funcția de accelerare este activată apăsând butonul de pe mâner, aflat la nivelul degetului mare.

Adaptări auto pentru accesul în mașină

  • Lift HandyTech SPGH-EVO – un braț elevator electromecanic, care facilitează transferul pasagerului de pe scaunul rulant pe scaunul vehiculului.
  • Rampa auto Kvitsberga – un produs suedez care va ușura urcatul și coborâtul din mașină.
  • Placa transfer auto – o placă de transfer în și din automobil, prevăzută cu un braț care facilitează montarea și rabatarea facilă.
  • Lift transfer auto Invacar îmbunătățește substanțial transferul și se alimentează de la bricheta mașinii.

Specialiștii Motivation SRL vă stau la dispoziție pe mail la adaptari@motivation.ro sau la tel. 0735 333 963 (Sorin Vieru) sau 0748 300 681 (Laurențiu Vișan), pentru orice întrebări sau nelămuriri referitoare la cea mai bună soluție pentru adaptarea unui autoturism.

Mai mult, coordonatorii noștri regionali vă pot ajuta cu informații și despre procesul de obținere a cardului-legitimației speciale pentru locurile de parcare. „#PeBune?” nu este doar o întrebare extrem de folosită. Este o campanie inițiată de Fundația Motivation România pentru eliberarea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități și ocupate abuziv, pe care noi o susținem din toate punctele de vedere.

Dacă doriți să vedeți cum funcționează aceste adaptări, vă recomandăm să vizionați și emisiunea „La Volan”, difuzată la Digi24.

Colega noastra, Erika Garnier, a participat la un reportaj dedicat în cadrul acestei emisiuni, în care a transmis cu brio mesajul nostru: “Persoanele cu dizabilități pot conduce orice fel de autoturism și, da, au nevoie de locuri speciale de parcare. Asta pentru că locul de parcare pentru persoane cu dizabilități e mai lat și e mai aproape de intrare, ceea ce îl face accesibil și sigur pentru o persoană utilizatoare de scaun rulant”.

Link emisiune „La Volan” (Digi 24)

 

 


Servicii pentru persoanele cu dizabilități de la Motivation SRL

Situațiile extreme necesită soluții extreme? Un om informat este un om puternic? Iată două „axiome” folosite de multă lume, în discuții de afaceri sau personale.

Orice ființă umană are dreptul la educație. La fel de bine, la o viață independentă. Din păcate, de foarte multe ori persoanele cu dizabilități întâmpină probleme în atingerea sau aplicarea celor de mai sus.

În țara noastră, încă din 2009, Motivation SRL face posibilă obținerea unor soluții ușoare pentru situații dificile.

Compania noastră a devenit o sursă de informații credibile pentru persoanele cu dizabilități. În plus, echipa Motivation SRL, prin website-ul www.motishop.ro, își propune să ofere și soluții pentru o viață independentă, accesibile ușor online.

Servicii pentru persoane cu dizabilități: adaptări auto

Începând cu anul 2009, Motivation SRL este autorizată de Registrul Auto Român (RAR) să facă adaptări auto pentru persoanele cu dizabilități.

Mobilitatea persoanelor cu dizabilități este una dintre cele mai mari bariere în calea unei vieți împlinite.

Compania noastră realizează adaptări auto, ce le permit șoferilor cu dizabilități locomotorii să conducă un autovehicul, ducând astfel la o creștere semnificativă a autonomiei și calității vieții. Adaptarea permite acționarea comenzilor de frână și accelerație cu mâna și este certificată de RAR.

Legislația din România acordă și facilități persoanelor cu dizabilități care dețin un automobil adaptat. Vorbim despre două scutiri de plată:

  • Scutire de la plata impozitului pe autovehicul;
  • Scutire de la plata taxei de drumuri (rovignetă).

Aici puteți vedea o parte din adaptările auto pe care le realizează echipa noastră de profesioniști, iar detalii despre preț, condiții tehnice minimum necesare sau actele pentru întocmirea unui dosar puteți găsi aici.

Servicii pentru persoane cu dizabilități: evaluare și consultanță pentru accesibilitate

Mobilitatea persoanelor cu dizabilități presupune și accesul acestora în instituții sau clădiri. Aici intervine conceptul de accesibilizare, la creșterea căreia Motivation lucrează din 2001, cu ajutorul serviciului dedicat companiilor și instituțiilor.

Pentru a încuraja și a accelera eforturile acestora de îmbunătățire a accesibilității în clădirile de interes public, le oferim servicii de evaluare a accesibilității. Acordăm Marca Accesibilității Motivation instituțiilor publice și private care îndeplinesc criteriile auditate de experții noștri.

Harta accesibilității este un instrument dedicat persoanelor în scaune rulante, o sursă de informații utile care centralizează date despre spațiile accesibile în România, evaluate anterior de experții Motivation.

Pentru detalii privind evaluarea accesibilității instituției dumneavoastră, vă invităm să ne contactați la adresa accesibil@motivation.ro.

Servicii pentru persoane cu dizabilități: evaluare și prescriere de echipamente de mobilitate

Tehnologiile asistive sau de mobilitate trebuie să fie prescrise astfel încât să răspundă nevoilor fizice și funcționale ale fiecărui utilizator în parte. Pentru o utilizare corectă și pentru a maximiza independența utilizatorului, scaunul rulant trebuie să fie însoțit de o pregătire adecvată a utilizatorului adult sau a copilului, și însoțitorului acestuia.

Acesta este conceptul pe care se bazează programul de evaluare și prescriere de echipamente de mobilitate al Motivation SRL. Suntem unici în România prin respectarea în distribuție a celor 8 pași recomandați de Organizația Mondială a Sănătății (programarea întâlnirii, evaluarea, prescrierea, finanțarea și plasarea comenzii, pregătirea echipamentului, probarea, instruirea utilizatorului în manevrarea echipamentului și reparații ulterioare). Suntem convinși că acest model aduce fiecărei persoane exact acel produs de care are nevoie.

Lipsa adaptărilor speciale și a unor servicii profesionale de evaluare, prescriere și instruire poate însemna pentru utilizatori apariția efectelor secundare, inclusiv deformări posturale permanente și complicații medicale grave.

Mai multe informații despre acest proiect puteți găsi aici.

Puteți contacta specialiștii Motivation din cea mai apropiată echipă regională aici.